Alearga-ti varsta – Emese Stan, 35 de ani

35

Am inceput sa alerg acum mai putin de doi ani din dorinta de a slabi, iar apoi alergarea s-a transformat intr-o pasiune. Pana acum am alergat cinci semimaratoane si un maraton, dar am sentimentul ca nu ma voi opri aici.

Intamplator, am dat de un eveniment pe Facebook numit „Alearga-ti varsta – Run your age”, pagina creata de Ciprian Stefanescu. Am citit titlul si ideea a inceput sa imi surada, pentru ca am vazut postarile celor care au alergat de ziua lor o distanta egala cu varsta pe care o implineau.

Desi ma antrenez singura, de ziua mea imi doresc sa fiu inconjurata de prieteni, de cei care imi impartasesc pasiunile ma sustin, fie si doar moral. Atunci am constatat ca persoanele care nu fac sport nu sunt intelegatoare cu noi, cei care facem miscare. Asa ca m-am inconjurat de alergatori care sa ma sustina si sa imi inteleaga „nebunia”.

Desi mai erau cateva luni pana la ziua mea, am creat un eveniment si am inceput sa invit alergatorii din lista mea. Am primit incurajari si am vazut ca sunt foarte multe persoane care o sa vina. M-am gandit sa cumpar ciocolata sa pot servi lume. Dar dupa ce alergi nu-ti mai arde de dulce ci de apa. Ok, ma gandeam sa iau apa, dar am vazut ca sunt persoane care servesc o bere dupa alergare. Deci cumpar apa, bere, ciocolata…hai ca iau si banane ca doar cine alearga mai mult are nevoie de carbohidrati. Si uite asa, gand dupa gand, am ajuns la concluzia ca am nevoie de punct de hidratare. Dar cine imi va pazi tot? Mi-am dat seama ca am nevoie de voluntari si am inceput sa caut printre prieteni pe cineva care ar putea sa ma ajute. Pana la urma am ajuns sa dau anunt pe pagina evenimentului: ”Help, am nevoie de voluntari”.

Emese Stan 35Ca evenimentul sa fie si mai serios, m-am hotarat sa-mi comand si un tricou personalizat, numai pentru ziua asta. Am gasit-o pe Marcela, cine mi-a facut cel mai fain desen si mi-am imprimat pe un tricou: „35 de ani, 35 de km”.

Oricum, sentimentul era divin. Ma simteam ca o mica organizatoare de cine stie ce concurs. Recunosc ca am avut emotii: „o sa am voluntari?”, „Imi ajung apa si berea?”, „O sa am cu cine sa alerg?”, „Va tine vremea cu mine?”. Dimineata a ploua, era innorat, dar la pranz a iesit soarele si s-a incalzit afara. Incredibil, ce norocoasa ma simt!

Eram hotarata si un pic emotionata cand am ajuns in parc. Cum am ajuns am vazut ca ma asteaptau deja doi baieti care m-au ajutat sa descarcam apa, berea, ciocolata si bananele. La ora 17:00 eram deja cativa, alaturi de care am facut cateva poze si am pornit in marea aventura.

Atmosfera a fost super faina: pentru ca a fost 1 martie, baietii au venit cu martisoare, vremea a fost perfecta si am avut si voluntari. Mi se pare incredibil cum unii oameni isi sacrifica timpul pentru a ajuta pe altii.

M-am distrat alergand, am povestit despre mine, am povestit despre copii, despre nepoti. Apropo, am avut un participant de 70 ani. Am ascultat, am ras, am primit laude pe traseu, am avut alergatori pe care i-am „cules” din mers, am avut voluntari gasiti pe traseu si am avut un participant care nu au putut veni sa alerge, dar a trecut cu bicicleta sa ne incurajeze.

M-am simtit fantastic. Alergam cu niste oameni pe care i-am intalnit la diverse alergari si concursuri, oameni care au venit pentru mine, la ziua mea, la petrecerea mea!

Dupa km 21 am inceput sa simt disconfort: ma ardeau talplie, ma dureau degetele si admit ca ultimele trei ture am suferit. Dar nu eram singura pentru ca am avut niste oameni langa mine care m-au incurajat si sunt convinsa ca nici lor nu le era usor. Sa alerg 35 de km era ambitia mea, iar ei m-au ajutat fiind alaturi de mine. Va multumesc!

multumesc 35 de ani

Da mai departe!
Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ce parere ai?

comentarii