Alergarea, un sport care mi-a schimbat viata! – Ovidiu Streian

Ovidiu Streian inainte si dupa 1

M-am gandit de multe ori daca sa scriu sau nu un articol despre cum am inceput sa alerg. Daca este citit de alergatori, acestora nu le spune nimic nou, dar daca este citit de altcineva (non-alergatori) poate le influenteaza modul in care isi traiesc viata.

Sa incep cu inceputul: in ianuarie 2014 aveam 41 ani, 103 kg la o inaltime de 185 cm si viata mea se „invartea” in jurul serviciului, a canapelei, televizorului, mancarii si a  bauturii (nelipsita bere / vin). Eram un sedentar care se ingrasa pe zi ce trece, nimic neobisnuit pentru multi dintre locuitorii acestei planete.

Dar totusi simteam ca lipseste ceva si simteam ca nu eram implinit. Aveam confortul material, aveam o familie (fericita, asa o vedeam eu atunci), dar totusi lipsea ceva; in plus, pe zi ce trecea, imi era mai greu orice efort fizic (imi era greu sa merg, sa imi leg sireturile, sa ma joc cu copiii mei etc).

La inceputul anului 2014 am spus: „STOP!” Trebuie sa schimb ceva in viata mea, trebuie sa ma opresc din a manca fara masura! Fara alcool! Am inceput cu un regim alimentar sarac in calorii (se gasesc cu sutele pe net). Regimul este simplu: fara dulce, fara prajeli, una-doua felii de paine pe zi; in rest legume, fructe, carne slaba, fara alcool, fara sucuri, doar apa.

Mi-am propus sa tin acest regim o luna de zile si imi doream sa slabesc 5-6 kg, sa fiu undeva pe la 95 kg. Surpriza, dupa doar 1 luna de zile am slabit 7 kg si aveam 96 de kg. Eram mandru de ceea ce am realizat, trecusem deja de primele doua saptamani care au fost mai grele, am continuat si am introdus si miscarea in programul zilnic; am inceput sa merg pe jos (Uau! Am inceput sa merg pe jos! Ce ciudat pare acum, parca am fost un handicapat, parca nu aveam doua picioare).

Aveam rezultate, imi placea sa slabesc, in doua luni am dat jos peste 14 kg (poate prea brusc si prea mult), eram foarte atent la numarul de calorii pe care il consumam intr-o zi, nu mai aveam un regim strict, am ramas la legume si carne slaba, imi numaram caloriile zilnice, dar din cand in cand mai mancam o felie de pizza, mai beam o bere sau un pahar cu vin.

Din pacate dupa 3 luni nu mai slabisem asa de mult (ceea ce era si normal: dupa doua luni in care am dat jos 14 kg, in luna a treia am slabit doar 2 kg), dar totusi imi doream mai mult (sunt un tip care nu renunta usor la ceea ce isi propune).

Ovidiu Streian Inainte si dupa 2

In aceeasi perioada am fost la un training, iar tema era „sa vorbim despre una din pasiunile noastre”. Atunci am vorbit despre cum am slabit 14 kg in 2 luni, asta ma pasiona pe mine in acel moment. Un prieten (Virgil) a povestit despre alergat si parea foarte pasionat. A fost ca o provocare pentru mine, eu de ce nu pot sa alerg ?

Am inceput sa alerg undeva in aprilie 2014; era intuneric (in jur de ora 20), pe strada, pe asfalt, fara vreun echipament special. Alergam 400-500 metri si ma opream; mergeam 100 metri si alergam din nou. Asa am „alergat” primii mei 2 km. Alergam departe de casa ca sa am de unde sa ma intorc si aveam un singur gand: NU MA OPRESC! Chiar daca alergam in segmente de 400-500 de metri, aveam atunci un singur scop: sa nu ma opresc!

Dupa doua-trei saptamani, tot Virgil mi-a dat cartea „Nascuti pentru a alerga” si un link catre un articol de-al lui Andrei Rosu.

Era o provocare pentru mine! Am vazut / citit ca si altii au inceput la fel si m-am gandit ca daca altii pot sa alerge 20, 40 sau chiar 100 km, eu de ce sa nu pot macar 10 km. Era greu la inceput, alergam o data la doua zile cate 4 sau 5 km cu mers dupa 2,5 km. Era un efort fizic pe care il percepeam la acea vreme ca fiind foarte intens, greu de depasit, dar de fiecare data ma automotivam sa continui si de fiecare data eram asa de fericit la final ca am reusit. La inceput 5 km, apoi 8 km, si apoi am depasit bariera celor 10 km cu o accidentare la picior care m-a pus pe tusa cam o luna de zile (am alergat primii 10 km chiar de ziua de nastere a sotiei mele).

A urmat concediul, mi-am mentinut nivelul de „fitness” prin inot si mers la sala, am inceput sa citesc tot mai mult despre alergat – carti, articole, etc. Incepuse sa imi fie familiare notiunile: pace (n. red.: in romana, ritm), pronatie, semi-maraton, maraton, energizante, geluri, echipament de alergare.

Dupa o luna de pauza si plin de informatii, mi-am setat primul obiectiv, semimaraton in primavara anului 2015!  Fiind un spirit foarte competitiv caruia ii plac provocarile, mi-am instalat pe telefon aplicatia miCoach de la Adidas care m-a ajutat sa stau in limitele „normale” si sa nu ma accidentez asa des.

Alergam in continuare cu Virgil si acum imi dau seama cata rabdare a avut el cu mine. 12 km sambata, apoi 13 km sambata viitoare, si asa mai departe; pentru mine fiecare weekend era momentul cand imi depaseam propriul record de distanta. Luni de zile Virgil a alergat impreuna cu mine aproape in fiecare sambata. MULTUMESC VIRGIL !

Ovidiu Streian inainte si dupa 3

Alergatul devenise o PASIUNE! Primul semimaraton a fost cel de la Aiud, organizat de Polgar Levente (un om extraordinar), dupa care am continuat cu antrenametele pentru maraton.

Stiu, pentru un sportiv, nimic nou: antrenamente si depasirea proprilor limite. Dar pentru cineva care a slabit apucandu-se de alergat, in afara de schimbarile fizice care sunt vizibile, este ceva mult mai profund.

Inveti ca poti sa-ti depasesti limitele, regimul alimentar se schimba / adapteaza singur, devii mai bun, te transformi, devii altfel. Simti ca traiesti; viata, familia, copiii, iarba, zgomotele, frigul, nevoile se schimba, lumea din jurul tau se schimba, percepi totul altfel, cu alti ochi.

Nu stiu, este greu de explicat cum un simplu sport te schimba intr-un mod asa de radical. Poate momentele in care iti depasesti propriile limite, poate cand alergi distante mai lungi, poate cand esti singur alergand pe un camp sau o sosea, nu stiu ce este, dar cu siguranta schimbarile sunt mult peste latura fizica.

Un caz care mi-a ramas in minte: ma antrenam si trebuia sa alerg 32 Km la un anumit ritm (destul de provocator) pentru mine, la km 31 era urcarea unui „deal”; nu ceva spectaculos, dar dupa 30 km, pentru mine era ceva care imi spunea sa ma opresc. In loc sa ma opresc, am inceput sa zambesc, eram singur in mijlocul campului si zambeam (intr-un moment in care fiecare parte din corpul meu imi spunea sa ma opresc!). Interesant, a functionat ! Nu m-am oprit si am ajuns la finalul celor 32 km zambind. De atunci aplic foarte des acelasi procedeu.

Nu sunt un sportiv de performanta, nu fac ceva iesit din comun, am alergat vreo 10 semimaratoane si doar un singur maraton (DHL in iunie 2015), am alergat 42 km chiar cand am implinit 42 ani (de fapt cu o saptamana mai devreme).

Nu este vorba despre distanta sau performanta, este despre depasirea propriilor limite (indiferent care sunt aceastea)!

Vreau sa va spun ca se poate; se poate sa slabesti (este atat de usor), se poate sa alergi 10 km; se poate 20 km; se poate un maraton – 42km; se poate orice ne dorim, trebuie doar sa ne dorim cu adevarat, in rest vom gasi si resursele sa realizam ce ne-am propus !

Am o viata normala, un serviciu, o familie minunata, doua fete care au inceput sa copieze ce vad la parinti (apropo, microbul se transmite, sotia mea se antreneaza pentru semimaraton). Alergatul e o pasiune care mi-a schimbat viata in bine; sunt mai bun, sunt altfel, iubesc altfel, lumea este altfel, incercati si voi!  Se poate!

Traiti-va viata cu pasiune !

P.S. De obicei la trecerea dintre ani lumea isi propune schimbari in viata lor, poate acest articol genereaza acel „click” necesar. Daca e cineva interesat il pot ajuta cu mare placere.

Foto: Arhiva personala

 

 

Da mai departe!
Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ce parere ai?

comentarii