Cronica unui ultramaraton (II) – Iulian Serban

Povestea unui ultramaraton II

Marti, 01 septembrie – 24 de zile pana la cursa

Un text care m-a bucurat de dimineata a fost publicat de prietenul Razvan, un om cu o inima imensa si care, habar nu am de ce, ma bucura de fiecare data cand vorbesc sau interactionez cu el in orice forma.

Aseara a scris asa: „Niste nebuni frumosi s-au hotarat sa faca ceva frumos, ceva ultrafrumos. Ma gandeam azi in timp ce alergam prin soare cat de norocos sunt si suntem. Avem multe resurse fizice si materiale si am avut sansa sa ne nastem in conjuncturi bune cu parinti care s-au chinuit pentru noi si ne-au oferit tot ce au avut. Nu la fel de norocosi sunt toti copiii. Ma mai gandeam ca datoria noastra de adulti este sa le facem viata frumoasa si sa-i lasam sa aiba copilarie. Sunt copii amarati si necajiti pe langa care avem datoria sa nu trecem nepasatori. La Urlati un om ii ajuta si are grija de o gramada de copii necajiti iar noi putem sa-i dam o mana de ajutor. Cel mai tare lucru ar fi sa veniti cu noi acolo. Va garantez ca o sa traiti momente unice. Doneaza! Orice suma e bine venita! Ce pentru noi e putin pentru un copil sarac poate sa fie masa pe care o mananca sau nu in acea zi! Impreuna realizam mai mult”

Miercuri, 02 Septembrie – 23 de zile pana la cursa

Desi initial mi-am spus ca astazi nu voi alerga, dintr-o cauza oarecare, in jur de 6 AM m-am trezit si am pus mana pe telefon sa vad cat este ceasul. Am dat peste acest articol, scris de Stefan Nedelcu si randurile astea m-au facut sa ma ridic si sa vreau sa ies la alergare. „Un bun prieten s-a lasat de fumat si s-a apucat de alergat. Si a alergat. Si a terminat semimaratoane, maratoane, iar la sfarsitul acestei luni vrea sa alerge si un ultramaraton de 100 km. Si nu s-a oprit aici, a convins-o si pe sor-mea sa alerge. Daca mi-ar fi spus cineva acu’ jumate de an ca o sa ma apuc si de curse de biciclete ii radeam in nas. Tu ce mai astepți? Take the fun between your legs & be a racer for autism!”

Am pornit greu, dar motivat de ce citisem, mi-am reamintit ca oricat de greu imi este, (si uneori e greu rau, desi nu pare) mie imi place sa fac asta, si stiu ca va aparea si punctul in care cursa va fi una placuta.Cred ca am alergat undeva in jur de 9 km, astazi nu am avut Runtasticul pornit. La intoarcere am descoperit povestea asta, despre un Tibi care face un 215 km. Ce oameni traiesc in jurul nostru si despre care, unii dintre noi, habar nu avem…

Joi, 03 Septembrie – 22 de zile pana la cursa

Zi de nastere astazi, zi de alergare lunga. Dorinta: 35 km, cat numarul de ani; rezultat: 36.1 km, in 4 ore si 40 de minute. Plecat la 7:00 din Ploiesti, dupa 5 km am reusit sa ies din oras si sa ma indrept catre Seciu. Greu in oras, cu masini si semafoare, dar o data iesit am marit putin ritmul. Pe drumul spre Blejoi, tiruri, praf, putini caini, fete intrebatoare. La intrarea in Scaieni, un tip m-a oprit, a coborat din masina si am povestit putin. Mi-a spus ca m-a urmarit de la Ploiesti, ca sunt „putin nebun” si voia sa ma intrebe unde merg. Alergator si el, s-a bucurat cand a auzit ca vreau sa fac un numar de km egali cu numarul anilor din buletin. I-am dat o carte de vizita si a ramas sa ne mai vedem pe la alergari. M-a bucurat sincer acest moment. Urcarea pe dealurile de la Seciu a fost inceata, am avut portiuni in care am mers, pentru ca deja caldura se ridicase si imi batea direct in cap.

Am mancat putin (o banana, cateva caise confiate, putin caju, un baton proteic) si am baut putina apa, dupa care am pornit inapoi. Era pentru prima data cand parcurgeam singur drumul de intoarcere. Traseul „dus” il mai facusem dar „intors” niciodata pe jos, niciodata singur. A fost mai bine decat m-am asteptat si singurul lucru deranjant au fost masinile care mergeau foarte aproape de banda din dreapta si am fost nevoit de cateva ori sa ies pe partea de pamant, pentru ca ei nu voiau sa ma ocoleasca mai larg. La intoarcere, nici un caine nu s-a mai obosit cu mine, pentru ca deja caldura ii alungase la umbra. La intrarea in Ploiesti am baut al doilea litru de apa, iar pana acasa a mai fost randul unuia. Desi am avut ceva dureri de talpi, seara am avut parte de 2 suprize absolut minunate: o petrecere surpriza, de care nu am stiu nimic si un film in care prieteni si oameni dragi mi-au urat din sufletele lor. Rar ma emotionez asa intens, dar chiar am facut-o si, desi poate nu le-am aratat, m-am bucurat enorm ca Dumnezeu mi i-a trimis in cale.

Sambata, 05 Septembrie – 20 de zile pana la cursa

La doua zile de la cursa de 35 km, am decis sa fac o cursa mai scurta, dar mai intensa. Am alergat alaturi de Bianca Dinu, un instructor de fitness, si, dupa mine, o „masina de alergare montana”. O fata ce a alergat multe competitii montane, si pe unele dintre ele le-a castigat sau a fost pe podium. Am alergat la Sala Sporturilor si am reusit impreuna cu ea sa fac 15 km, toti sub 6 pe mie. Cu inca 1-1.5km pana acasa, avem un total de 16.5km si am realizat ca mai sunt 20 de zile pana la cursa si cea mai mare dorinta este ca pe 26 sa nu fie la fel de cald ca pana acum.

Va urma…

Foto: Unsplash

Da mai departe!
Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ce parere ai?

comentarii