Jurnal de cursa – Bogdan Chiorean

Bogdan Chiorean

Era vineri, stateam pe fotoliu, ma odihneam dupa o zi de munca si ma gandeam
sa ies la alergat. Mai mult chiar, vroiam sa ies cumva din tiparul clasic in acea zi.

In mai putin de douazeci minute mi-am facut ultrabag-ul: aveam pregatite haine de schimb, jambiere de compresie, harta cu Italia, busola, frontala cu baterii de rezerva si mancare uscata pentru 48 de ore. Am plecat cu primul tren, fara sa-i cunosc destinatia. Ajuns la Marina di Ravenna, m-am indreptat spre plaja; frontala era pe pozitii, iar in cei 6 kilometri mi-a venit o idee fulger care mi-a facut viata mai frumoasa.

Atunci a incoltit gandul de a traversa in alergare toata Italia, de la est la vest. Cand am ajuns la mare, tremuram si nu-mi puteam lua gandul de la geniala idee care mă speria tot mai tare. Aveam nivelul de adrenalina atat de ridicat incat mi se facuse rau. M-am hotarat sa arunc harta intr-un tomberon pentru ca nu vroiam sa vad cati kilometri sunt, asa ca am inceput sa alerg fara sa stiu in ce oras urma sa ajung.

Cunosc Italia foarte bine, dar nu stiam ce traseu sa alerg, asa ca am incercat sa imi limpezesc gandurile si sa imi fac un plan. Mintea e ca o harta care nu se uda sau deterioreaza atunci cand ploua. Traseul parea extrem de lung chiar si pe harta pe care mi-o imaginam: doua, poate chiar trei etape de ciclism. La iesirea din Ravenna, m-am oprit si am intrebat un taximetrist cum pot sa ajung la Spezia, iar el m-a trimis catre gara sau aeroport. Cand i-am spus ca vreau sa merg pe jos el mi-a raspuns ca sunt nebun, fapt care m-a facut sa inteleg ca nu ar fi trebuit sa arunc harta.

Atunci cand pierd ceva, calculez si ce am castigat, asa ca am continuat sa alerg. Ma ghidam pe baza cunostintelor mele si am mers spre orasele pe care le cunosteam bine, folosindu-ma de marcajele turistice. Mi-am desenat pe mana o harta si am cuprins orasele prin care am trecut, iar apoi am calculat distanta pe care o mai am de parcurs. Dupa 15 ore de alergat cu pauze mici, am ajuns in zona muntoasa. In zare nu se vedeau decat munti, asa ca m-am indreptat spre ceva ce parea a fi o scurtatura: o livada de maslini care s-a dovedit a fi o proprietate privata. Deja alergasem vreo 40 de minute cand mi-am dat seama ca sunt pe un teren privat si era demotivant sa ma intorc pe unde am intrat. Nu aveam cum sa ies dat fiind ca proprietatea era ingradita, dar am reusit sa ies pe sub un gard, intr-un drum forestier. Pe jos era ud si eu eram plin de noroi pana la genunchi, iar afara era destul de frig avand in vedere ca era sfarsitul lui octombrie.

La scurt timp, am ajuns in inima muntilor Apenini, la iesirea din Sasso Marconi, moment in care am gasit o harta turistica cu detalii – poteci turistice si un traseu lung MTB care ducea exact la Spezia, locul unde vroiam sa ajung. M-am oprit si am studiat harta timp de 20 de minute cu scopul de a memora traseul. Am plecat spre munte pe un drum forestier, iar cand am ajung la cabana Sezaro, nu mai constientizam ce fac din cauza frigului. M-am asezat si m-am dezbracat la bustul gol, iar pe langa hipotermie resimteam si lipsa hidratarii.

La cabana nu era nimic, totul era inchis, dar am gasit in posta reclame si ziare pe care le-am bagat sub tricou; apoi am rupt panza cu care erau acoperiti niste palmieri si am bagat-o la piept. Nu stiam ca va fi asa frig sus la munte; de fapt, nici nu stiam ca voi ajunge la munte. Nu ma puteam opri din alergare, tremuram si ma prindea un frig cumplit daca o faceam. M-am oprit, m-am asezat pe un bolovan, era deja prea mult. Mi-am dat seama ca imi curg lacrimi, tremuram, nu stiam unde sunt, daca alerg in directia buna; ma uitam la busola, dar nu constientizam ce ar trebui sa fac cu ea, deci era inutila. Mi-am dat jos ultrabag-ul dupa mai bine de 29 ore, iar cand l-am pus jos mi-am dat seama cat de tare ma dor umerii din cauza ca acesta mi-a jenat umerii pana la piele. M-am dezbracat, m-am dezinfectat cu betadina, am aruncat din el toate hainele, incaltamintea de rezerva, am aruncat si din mancare, pe scurt am aruncat aproape tot. M-am asezat inapoi pe bolovan, m-am gandit ce se intampla daca ajung de cealalta parte a Italiei si am prins curaj sa inaintez. Dupa trei pasi am cazut in cap. Picioarele erau suprasolicitate, astfel ca am hotarat sa merg si asa am continuat vreo 6 ore. Toata ziua am alergat cu un minim de calorii si mi-am dat seama ca am aruncat aproape toata mancarea. A fost un mixt intre alergare si supravietuire, pentru ca nu eram obisnuit sa alerg asa de multi kilometri fara pauza.

Dimineata la 7 am auzit un pescarus si mi-au dat lacrimele de bucurie. Stiam ca sunt
aproape de mare. Cand am ajuns in oras pe un semn de circulatie scria numele localitatii, dar nu reuseam sa citesc unde ma aflu. Am intrebat oamenii aflati in statie, iar atunci cand ei mi-au spus ca sunt in Spezia am inceput sa strig de bucurie; am uitat de durere si suferinta si am alergat spre podul Ligurian care traverseaza tot canalul cu acelasi nume. Alergarea de la est la vest a durat 41 ore si 36 de minute si a totalizat nu mai putin de 256,7 kilometri.

În acea zi s-a nascut UMTI (Ultra Marathon Trans Italia), un ultramaraton care traverseaza trei regiuni: Emilia Romagna, Toscana si Liguria, trei parcuri nationale si cinci tere, desparte doua mari si trece prin nouazeci si doua de localitati.

Vreau sa va spun ca dupa prima suta de kilometri orice putere fizica era epuizata, am ajuns la Spezia cu ajutorul psihicului de titan. Am suferit mult, am fost operat la degete ulterior, dar sunt bucuros deoarece astazi ultramaratonul meu este in calendarul AIMS (Asociatia Internationala a Maratoanelor si a curselor de distanta), IUTA Italia (Asociatia Internationala de Triatlon), UISP (Asociatia Italiana Sport pentru toti) si urmeaza sa fie afiliat si la FIDAL (Federatia Italiana de Atletism). Sunt singurul roman care a reusit sa inregistreze un ultramaraton in 4 calendare internationale, acesta fiind unic din toate punctele de vedere.

 

Daca si voua vi se pare ca povestea de mai sus e ireala, va anuntam ca ultramaratonul descris mai sus chiar exista (www.trans-italia.com) si ca Bogdan Chiorean are in spate o experienta bogata. El este membru al echipei de ciclism PROBike ASD Firenze, are un regim spartan de antrenament si a stabilit un record mondial de alergare pe verticala pe scarile din interiorul salinei din Turda (sursa: Turda News)

Mai multe informatii legate de proiectele in care este implicat gasiti pe site-ul lui.

Foto: facebook

Da mai departe!
Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ce parere ai?

comentarii