Jurnal de cursa – Martoaga De Trail

jurnal de cursa martoga de trail

Cu cel care isi spune Martoaga De Trail ne-am intalnit la Via-Maria-Theresia, unde a participat la proba de ultramaraton. Din pacate, el a fost nevoit sa se opreasca la punctul de control intermediar, dar a reusit sa descrie foarte bine senzatiile pe care le-a trait.

„Sentimentul acela, al NIMIC-ului palpabil, atunci cand abandonezi o cursa, cand epuizarea, deshidratarea, lipsa antrenamentului consistent te conduc spre un esec… nu-l mai vreau. Am alergat o cursa ce se anunta frumoasa, si care a si fost frumoasa, pana cand…

81 km, 4700m+… Maratonul VMT… a inceput frumos, atunci cand soarele abia isi incepea ascensiunea pe celalalt versant al muntilor. O mana de oameni, de nebuni frumosi porneau intr-o cursa epica presarata cu ingeri si demoni, cu sentimentul de „sunt in iad” combinat cu cel de „uau… asa arata probabil Raiul”… m-am descurcat destul de bine, ma gandesc, alergand alaturi de Flo Grimp vreo 20 km, povestind de una de alta, cum le sta bine ultramaratonistilor. Apoi, distanta intre noi a crescut, pe masura ce Florin, cu efortul dozat si cu tehnica antrenata, a prins mai multa viteza. Sau am redus eu motoarele… Ma ajunge din urma Polgar Levente Ioan. Un camarad. Si-mi spune: „Unde te opresti tu, ma opresc si eu. Ajungem la finish impreuna.” Am renascut si am continuat 6-7 km impreuna. Insa timpul se scurgea si traseul era din ce in ce mai dificil. Soarele curgea domol, ca o lava incinsa pe mine. Iau un gel, beau apa, apelez la toate variantele posibile, insa simt neputinta ca un gol interior, materializat in dorinta de nemiscare. „Levi, du-te! Du-te ca nu stiu daca ma incadrez in punctul din Saua Negoiu in 9 ore. Si ar fi pacat… esti Little People… du-te! A inteles si a plecat…”

Am coborat in poteca maratonistilor, pe drumul tematic si umbra copacilor mi-a dat viata. Am inceput sa chiui, sa incurajez alergatorii ce veneau din celalalt sens, biciclistii. „Haide, haide, maratonistii! Bravo semi! Sunteti cei mai tari! Nu mai aveti mult! Haide MTB-ul!” Ma intalnesc cu Rodian Ochea, ros din interior de crampe musculare. Dar nu se lasa si asta-i ce-mi place cel mai mult la baiatul acesta (a ajuns la finish cu zambetul pe buze). Merg mai departe, ma intalnesc cu alti si alti oameni frumosi, pe care ii identific de pe facebook. Numele capatau forma. Ii aplaud, bat palma cu ei, ii incurajez si ovationez. Merita! Toti! Dau si de Andrei Bozomala, la primul sau maraton montan, la fel si Teodor Lebada, apoi, la un izvor: Carmen… „Bravoooo!”

Copacii raman in urma, mai am vreo 7 km pana in punctul de control si poteca ma pacaleste urmand un parcurs destul de usor. Apoi incepe urcarea, radacinile incalcite ale jnepenilor. Soarele ma remarca din nou, un ghem negru de dorinta de finish, speranta, darzenie, lupta. Si se prabuseste din nou pe mine… Incerc sa ma gandesc la lucruri frumoase, motivante, dar, cumva, e prea tarziu…

Ma opresc sus, pe creasta, aproape de Dumnezeu, si-I multumesc ca mi-a ingaduit sa ajung pana acolo. Apoi, abia tarandu-mi picioarele, cobor in iad. Dureaza o eternitate pana ajung in punctul de control. Dumitru e acolo, oprit de besici si de medici. Abia mai calca. Ne uitam unul la celalalt si, desi e prima oara cand ne vedem, ne zambim si dam usor din cap. De data asta, n-a iesit…

Ajung la linia de finish, adus de un coleg alergator, cu masina, de la fosta mina, unde ne lasasera jandarmii. Sunt doar o umbra in multime. Imaterial, inecat de tristete si de durerea unui esec la care nu ma asteptasem dar care ar fi trebuit sa-mi fie evident. Unul cate unul ajung ultramaratonistii, in timpul ceremoniei de premiere. Toti se opresc si aplauda. Aplaud si eu…

Sentimentul acela, al NIMIC-ului palpabil, atunci cand abandonezi o cursa, cand epuizarea, deshidratarea, lipsa antrenamentului consistent te conduc spre un esec… nu-l mai vreau!

Maraton VMT, ne vedem la anul. Si va fi altfel! Iti promit!”

Articolul a fost preluat cu acordul autorului de aici, iar poza de aici.

Da mai departe!
Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ce parere ai?

comentarii