No, am fost si noi la Maraton la Cluj

fain la cluj

Fain la Cluj. Si in general, si la Maratonul International Arobs. E fain ca se da startul de la Cluj Arena, e fain ca vin cateva mii de alergatori din toate colturile lumii, e fain ca e o ocazie numai buna se te intalnesti cu o gramada de prieteni, dar mai ales e faina atmosfera: calma si prietenoasa. Asa, ca-n Ardeal.

In acest an, la a sasea editie, organizatorii au decis sa faca niste schimbari interesante, dar si putin riscante. Pe de o parte, au adaugat o proba noua de 10 kilometri care a strans multi participanti. Apoi, au avut curajul de a decala starturile probelor. Daca pana acum toata lumea – cu exceptia celor de la cros – pornea in acelasi timp, de aceasta data s-au dat trei starturi: la ora 9:05 au plecat alergatorii inscrisi la cros, la 9:15 au plecat maratonistii si cei de la stafeta, iar la 11:00 au luat-o la fuga semimaratonistii si participantii la proba de 10 km.

Scopul acestor permutari a fost de a avea un traseu animat pe toata durata competitiei, iar cei ramasi la stadion sa aiba tot timpul ceva interesant de urmarit. Tot in acelasi scop s-a lansat si ideea unui maraton al fanilor, prin crearea unui lant de sustinatori pe toata lungimea celor 10,55 km cat a avut o tura de traseu. Si le-a iesit foarte bine.

Startul probei de maraton a fost dat de Tibi Useriu, recent intors de la Cercul Polar, unde a castigat ultramaratonul 6633.

Incurajati de vremea frumoasa de afara si mini-scenele muzicale amenajate de organizatori in preajma punctelor de hidratare, clujenii iesiti la plimbare s-au oprit pentru cateva momente sa ii incurajeze pe sportivi.

Desi initial decizia decalarii orelor de start a parut riscanta, organizatorii s-au descurcat exemplar, asigurand un traseu fluid pentru profesionisti si o atmosfera primitoare pentru amatori. Unul din putinele lucruri care nu s-a desfasurat ca la carte a fost la proba de stafeta unde primul concurent a trebuit sa alerge cu aproximativ 600 de metri mai mult decat ultimul si cu 300 de metri mai mult decat stafetele doi si trei. Si asta in conditiile in care aparatul de inregistrare al timpilor era in acelasi loc. Cel putin pentru echipa din care am facut parte, acest fapt nu a avut o importanta prea mare, dar pe altii se poate sa-i fi deranjat.

2016-04-10 08.54.54

Ca sa ne intoarcem la punctele pozitive, e laudabila intentia de a include acest maraton in calendarul maratoanelor omologate, ceea ce ar duce la cresterea notorietatii evenimentului si ar atrage o multime de alti participanti din strainatate.

O idee frumoasa au avut si angajatii unei companii din Cluj, care au alergat imbracati in costume gonflabile de luptatori sumo, dorind sa transmita mesajul ca alergarea e frumoasa, indiferent de forma fizica.

Pentru ca am avut un pic de timp in care mi-am asteptat randul la stafeta, am putut observa ca bucuria celor ce trec cu bine linia de finish nu are nicio legatura cu lungimea distantei pe care au parcurs-o. Am vazut copii, tineri, adulti si batrani vizibil emotionati cand li s-a pus medalia dupa gat, fara sa tina cont ca altii au terminat cu mult timp inaintea lor.

Fain la Cluj! Musai sa mergem si data viitoare!

Rezultatele oficiale vor fi publicate aici.

Da mai departe!
Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ce parere ai?

comentarii