Mai puțin despre via Maria Theresia, mai mult despre Tășu

despre Tasu creasta

Despre via Maria Theresia 4.0 s-au scris deja o mulțime de articole. Ca de obicei, atmosfera e greu de comparat cu cea a altor concursuri de alergare de pe la noi, în ciuda faptului că numărul participanților e redus la o valoare sub nivelul cererii. În ciuda faptului că este o competiție încâlcită, așa cum însuși Alin Ușeriu a recunoscut la premiere, VMT reușește să creeze senzația de familie așa cum nu în multe locuri se mai găsește.

Organizatorii sunt cei de la Tășuleasa Social, o asociație ce își are baza la Piatra Fântânele, la vreo 3 km de castelul Dracula. Pe lângă VMT, tot ei sunt responsabili și de câteva campanii puternice de plantări de puieți, Școala de Mers pe Munte sau de Camionul de Crăciun. Mai multe detalii despre ce fac ei găsiți pe tasuleasasocial.ro.

După ce am participat la toate cele patru ediții ale via Maria Theresia, acum câteva zile am avut șansa să petrec un weekend în campusul lor, în cadrul unei activități alături de colegii de la muncă. Din cele 45 de persoane, doar 5 am mai ajuns vreodată la ei acasă, iar restul nu prea știau la ce să se aștepte. Planul era cam așa: ajungem vineri după-amiaza, ne găsim locuri în cabane sau corturi, luăm cina, iar sâmbătă dimineața urma să ne trezim la 3:30, să mergem vreo două ore cu autocarul și să luăm la pas munții Călimani, pe ture de 26 sau 40 de kilometri, în funcție de inconștiența fiecăruia. Pentru niște persoane care lucrează într-o multinațională de luni până vineri de la 9:00 la cel puțin 18:00, ora de trezire era de-a dreptul dureroasă.

Vineri seara, după cină, nea Jean ne-a prezentat colecția lui de diapozitive cu poze din drumețiile pe care le făcea acum 20 – 30 de ani. Ne-a spus povestea țapului bețiv George, ne-a arătat rucsacuri cu cadre metalice și ne-a explicat că în tinerețile lui sacul de dormit era de fapt o plapumă cu fermoar.

Și ce credeți că s-a întâmplat sâmbătă dimineața? La ora 3:15, toată lumea era în picioare. Puțini eram treji, dar toți eram în picioare. Fără prea multe comentarii, în mai puțin de o oră 45 de corporatiști și 6 instructori și voluntari Tășu erau îmbarcați în autocar, cu direcția fostei mine de sulf din Călimani. Traseul a început cu o urcare foarte frumoasă spre Negoiu Unguresc și Pietrosu Călimani, puncte până în care tot grupul a mers aproximativ grupat. De aici încolo, grupul s-a separat: Vasile, Marian și Andrei (din echipa Tășu) s-au dus cu cei mai curajoși, în timp ce nea Jean, Florina și Patricia (tot echipa Tășu) i-au însoțit pe cei mai calculați dintre noi. Așa cum era de așteptat într-un grup atât de mare, au apărut și câteva accidentări minore, care nu ne-au oprit însă din a ajunge cu bine și într-un timp foarte bun la destinația propusă.

Asta a fost posibil în primul rând datorită planului cu care ne-am pornit la drum și de la care instructorii și voluntarii nu ne-au lăsat să ne abatem nici în ruptul capului:

Am pornit împreună, terminăm împreună, mergem până la capăt.

despre Tășu

Ultimii kilometri, în care colegii și colegele pasau bețe de drumeție, genunchere și fașe de la unul la altul, pe principiul “Folosește-le tu, că ești mai grav accidentat(ă) decât mine”, au fost mai utili decât orice exercițiu de team-building. O astfel de mobilizare nu ar fi avut însă loc niciodată dacă cei de la Tășu ar fi decis ca fiecare din cele două grupuri să se împartă în bucăți mai mici, deși le-ar fi fost cu siguranță mai ușor. Așa, cei sănătoși (a se citi „mai puțin accidentați”) au făcut tot ce le-a sta în putință să-i ajute pe ceilalți să-și continue cu bine drumul, conștienți că viteza grupului din care fac parte nu poate fi mai mare decât a celui mai slab component al echipei. Sună ca un citat motivațional clișeic, dar cam așa a fost.

Povestioara de mai sus nu e una în care vreau să îmi laud colegii pentru ambiție, ci una în care vreau să remarc exemplul pe care ni l-au dat cei de la Tășu. Au reușit să țină grupul unit, ne-au motivat cum au știut mai bine, au reușit să ne facă să muncim împreună și ne-au învățat să nu avem încredere în expresia de „plat fals”.

Din ce am văzut noi la campus, sunt convins că toți ceilalți membri Tășu sunt la fel: harnici, ambițioși, demni de a fi modele de urmat. Și chiar dacă cel mai probabil nu le ies nici lor toate proiectele așa cum își doresc, cunoscând o mică parte dintre ei mi-am dat seama că intențiile lor sunt tot timpul bune.20170903_112726

 

Da mai departe!
Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ce parere ai?

comentarii