Trailu lunningu în Japonia – Andrada Mureșan

Andrada alergare Japonia

Când am ajuns în Japonia, deja aveam doi ani de când începusem să alerg montan. Ştiam că urma să îmi petrec următoarele 6 luni într-un mediu renumit pentru mult prea multele ore petrecute la locul de muncă şi pentru mult prea puţinele activităţi sociale din timpul liber. Chiar dacă până atunci alergam doar de plăcere şi participam la diverse competiţii de dragul atmosferei, prietenilor şi a oamenilor faini pe care îi întâlneam pe traseu, nu eram dispusă să renunţ cu totul la aceste alergări.

Alergatul în parcuri sau prin oraş este foarte popular în Japonia, aşa că în primele trei săptămâni am început să fac alergări uşoare, în funcţie de cum îmi permitea timpul, învârtindu-mă printre blocurile şi străzile aglomerate din Tokyo. Altă variantă era să alerg în jurul Palatului Imperial, singurul şi cel mai faimos traseu urban, unde poţi vedea alergători la orice oră din zi sau noapte, de parcă ar fi o continuă competiţie. Cu toate astea, de fiecare dată reveneam acasă mai încărcată şi obosită de la atâta lume şi agitaţie decât de la efort.

Nu avea nici un sens pentru mine să alerg în condiţiile acestea, nu mă simţeam revigorată şi conectată cu ceea ce făceam, iar în plus mă dureau genunchii de la alergatul pe asfalt.

Chiar dacă ştiam că aproximativ 70 % din suprafaţa Japoniei este acoperită de munţi, eram încă de prea puţin timp aici ca să mă duc singură, de capul meu, având în vedere că încă nici nu ştiam pe cineva care să îmi împărtăşească hobby-ul. Dar ştiam că trebuie să existe o soluţie, aşa că într-un weekend am început să caut pe internet informații despre alergarea montană în Japonia, să caut competiţii sportive, grupuri de alergători, orice indiciu care m-ar fi putut direcţiona spre pasiunea mea.

Căutând informaţii, am descoperit că alergatul montan – sau „trailu lunningu” cum îi zic japonezii – este un sport relativ nou, cu o foarte mare ascensiune în ultimii ani, că sunt unele curse organizate care de obicei sunt foarte scumpe şi unde trebuie să te înscrii cu mult timp înainte. Există foarte puține cluburi de specialitate, aşa că de obicei oamenii aleargă pe cont propriu.

În cele din urmă am găsit un articol unde cineva a lăsat un comentariu despre experienţa frumoasă pe care a avut-o alergând împreună cu TTR – Tokyo Trail Running. M-a atras denumirea echipei, aşa că i-am şi contactat imediat, scriindu-le pe Facebook că aş vrea să intru şi eu în grup.

În câteva minute am şi primit răspuns că TTR este un grup liber de alergători, unde nu este nici un fel de regulă de participare. Scopul lor este să se bucure de alergare în frumoşii munţi ai Japoniei şi să întâlnească oameni interesanţi, aşa că tot ce trebuie să fac este să verific evenimentele create pe pagina lor de Facebook şi să mă prezint oricând doresc. Mai mult, au adăugat că va fi minunat să adauge în grupul lor primul alergător din Romania.

Zis şi făcut, în următorul weekend mi-am făcut prezenţa. Pentru a ajunge la locul de întâlnire, care de fiecare dată este o staţie din aproprierea zonei în care urmează să alergăm, este nevoie de a merge poate mai bine de o oră cu trenul în afara Tokyo-ului. Însă aceasta nu este o problemă, infrastructura bine pusă la punct şi flexibilitatea trenurilor diminuează enorm efortul.

19495653_1554214924611453_674212547_o

În ceea ce priveşte dificultatea şi diversitatea treseului, de cele mai multe ori am avut parte de trasee destul de dificile, cu distanţe între 15 şi 30 de km. Robert, din California, cel care este a iniţiat acest grup acum 27 de ani când a venit în Japonia, ştie pe de rost toate traseele, iar atunci când creează evenimentele ne dă toate detaliile referitoare la distanţă, dificultate, echipament necesar, și chiar condiţii meteo uneori, lucru care ne pregăteşte mult pentru ceea ce urmează. Grupul este destul de antrenat, omogen, dar întotdeauna, în timpul alergării, la fiecare răscruce de drum, ne aşteptăm unul pe celălalt, astfel încât să rămânem mereu uniți.

Andrada dificultate

De menţionat este şi faptul că în Japonia aproape toate traseele montane sunt foarte bine marcate, cu tăbliţe care indică traseele existente şi direcţia, direcţie care este menţinută pe parcurs de butuci înfipţi în pământ din 5 în 5 m, în culoarea specifică traseului. Din când în când, pe traseu întâlnim oaze de odihnă cu o minunată privelişte spre muntele Fuji, unde sunt bănci, hărţi şi locuri pentru a lua o mică gustare.

Andrada marcaje

Foarte interesant este că, pe lângă ceilalţi alergători, pe orice traseu sau pe orice vârf de munte am fost, am întâlnit foarte mulți vârstnici, persoane de vârsta a treia, mai multe decât tineret. Îţi este aproape imposibil de crezut când vezi grupuri de oameni la 70 de ani, cu ghiozdanul în spate, foarte bine echipaţi şi întotdeauna cu zâmbetul pe buze, bucurându-se de natură şi o privelişte deosebită, în locuri amenajate ca şi cele menţionate mai sus.

Așa cum era de așteptat, bunele maniere și politeţea specifică japonezilor nu sunt uitate nici măcar în vârf de munte. Ori de câte ori întâlneşti pe traseu un alergător sau drumeţ care vine din direcţia opusă, sau pe care urmează să îl depăşeşti, aceştia reduc viteza și salută politicos înclinându-se puţin şi spunând „Konichiwa” (Bună ziua) şi specificul „Ganbatte!” (Noroc!, Baftă!).

În ceea ce priveşte echipamentul, am observat că predomină încălţămintea „Hoka”, „La Sportiva” sau „Under Armour”, dar cu siguranţă cel mai întâlnit brand este „Salomon”, începând de la adidaşi, până la tricou, rucsac de alergat, cozoroc pentru soare sau sticle pentru apă.

Pe lângă peisajele impresionante şi infrastructura prezentă mai peste tot, diversitatea grupului este cel mai frumos lucru pe care l-am întâlnit şi care m-a făcut să revin de fiecare dată. Uneori eram chiar şi câte 14 persoane, din 9  regiuni diferite: SUA, Brazilia, Germania, Anglia, Rusia, Japonia, România, Irlanda, Italia. În afara acelor câteva 6-7 persoane care se alăturau în fiecare weekend, mereu apăreau câteva fețe noi.

Foarte interesant este că toţi cei care alergă au peste 35 de ani, femei şi bărbaţi, cu job-uri variate, începând de la ingineri şi IT-işti, până la oameni de vânzări, arhitecţi, designeri sau antreprenori. Pentru mine, la cei 26 de ani şi început de carieră, este o ocazie nemaipomenită de relaționare şi învăţare de la oameni cu mai multă experienţă, care pe lângă familie şi viaţă profesională ştiu să îşi aloce timp pentru hobby-ul lor, să se reconecteze şi să se încarce pozitiv pentru o nouă săptămână.

Niciunul nu se antrenează pentru o anumită competiţie şi nici nu vrea să demonstreze cât de rapid sau rezistent este, ci se află acolo pentru a face mişcare, pentru a ieşi din rutina zilnică şi din aglomeraţia urbană, pentru natură şi efectul ei minunat, pentru atmosferă, socializare, distracţie şi voie bună. A fost de ajuns să alerg o singură dată cu acest grup, pentru ca apoi să îmi doresc să mă alătur lor ori de câte ori am ocazia, pentru că era exact ce căutam.

Astfel, în ultimele 5 luni, aproape toate duminicile mi le-am început trezindu-mă suficient de devreme  pentru a ajunge la punctul de întâlnire la ora stabilită, iar dacă nu era nevoie să mă întorc la amiază în Tokyo, după câte 20+ km alergaţi, de cele mai multe ori mergeam cu toţii să mâncăm Ramen sau Wasabi Soba (mâncare tipică japoneză care este mult mai delicioasă în zonele rurale), după care ziua se încheia cu o baie la onsen (izvor natural fierbinte).

19451699_1554215127944766_1973059576_o

Sunt profund recunoscătoare pentru această experinţă şi pentru momentele şi peisajele memorabile, aşa că dacă se întâmplă să vă aflaţi în Tokyo şi în acelaşi timp să fiţi şi iubitori de alergare montană, cu mare drag vă sfătuiesc să vă alăturaţi grupului Tokyo Trail Running!

Mata ne, domo Arigatou! (Pe curând, vă mulţumesc!),

Andrada Mureșan

19433514_1554214614611484_1709836208_n

Japonia 4 Japonia 5 Japonia 7 Andrada Japonia

Da mai departe!
Share on FacebookEmail this to someoneTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Ce parere ai?

comentarii